Ciolacule, ÎNCETEAZĂ cu dictatura ordonanțelor! Covrigarul dă încă o lovitură: Salarii mărite cu 50% pentru unii funcționari prin OUG!

29/01/2025

Guvernul Ciolacu vrea să majoreze cu 50% salariile unor funcționari din Ministerul de Finanțe și Secretariatul General al Guvernului… prin Ordonanță de Urgență! Fără dezbatere, fără transparență, fără respect pentru procedura legislativă normală!

România a devenit campioană mondială la adoptarea OUG-urilor, un mecanism abuziv prin care Parlamentul este transformat într-o anexă decorativă a Executivului. Prin aceste ordonanțe, Guvernul ocolește deliberat dezbaterile, anulează controlul democratic și impune decizii fără nicio consultare!

Asta nu mai este democrație! Asta este dictatură guvernamentală! 

Un grup restrâns de oameni hotărăște peste capul Parlamentului și al cetățenilor, adoptând legi într-un mod arbitrar, fără responsabilitate și fără vreo urmă de echilibru instituțional.

Ajunge! FAC APEL la toți parlamentarii acestei țări să inițieze de urgență un proiect de lege prin care să fie limitat drastic dreptul Guvernului de a emite OUG-uri!

Nu putem accepta ca România să fie condusă prin abuzuri și decizii luate peste noapte! Democrația înseamnă dezbatere, transparență și respect pentru cetățeni – nu dictat guvernamental!

Este imperios NECESARĂ limitarea domeniilor în care Guvernul poate adopta Ordonanțe

ÎNTR-O țară normală, normal ar fi și ca Guvernul poate adopta Ordonanțe de Urgență numai în situații excepționale, care îndeplinesc următoarele criterii:

  •  un pericol iminent la adresa siguranței naționale, ordinii publice, sănătății publice sau stabilității economice a statului;
  •  Amânarea măsurilor până la adoptarea unei legi prin procedura parlamentară ar cauza prejudicii grave și ireparabile.

De asemenea, Guvernului trebuie să i se intezică emiterea de OUG în domenii ce țin de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, de sistemul electoral și organizarea alegerilor, de sistemul fiscal și regimul taxelor și impozitelor și de salarizarea în sectorul public, cu excepția situațiilor de criză economică severă.

Cum să emiți OUG-uri fără să nu ai o procedură obligatorie și un control parlamentar???? Fără să fie dezbătute și aprobate de către Parlament, instituția aleasă de popor să vegheze asupra intereselor poporului????

Mai mult.... Orice OUG trebuie să poată fi contestată la Curtea Constituțională de către o treime dintre parlamentari, fără a fi necesară sesizarea altor instituții! 


Pe șest și în mare grabă, guvernul Ciolacu vrea să majoreze cu 50% salariile unor funcționari din Ministerul de Finanțe și SGG

Pe șest și în mare grabă, guvernul Ciolacu vrea să majoreze cu 50% salariile unor funcționari din Ministerul de Finanțe și Secretariatul General al Guvernului (SGG). Prevederea a fost strecurată într-un proiect de ordonanță de urgență, promovat de ministerul de Finanțe. Proiectul este intitulat, generos, "pentru modificarea şi completarea unor acte normative".


Nu este clar care este urgența acestei decizii. De această majorare vor beneficia funcționarii care gestionează litigii internaționale – deși, Guvernul plătește, pentru aceste procese, case de avocatură specializate.

"Personalul de specialitate juridică din cadrul Direcţiei generale juridice a Ministerului Finanţelor, care are în fişa postului atribuţii în legătură cu asigurarea asistenţei şi reprezentării juridice în litigiile prevăzute la art. 1, precum și personalul din cadrul Secretariatului General al Guvernului cu atribuţii în asigurarea suportului documentar şi arhivistic, respectiv a asistenţei juridice de specialitate, beneficiază de o majorare salarială de 50% aplicată la salariul de bază brut.

Citește întreaga știre AICI.